4.76
star star star star
1167 Recenzii
5
1019
4
92
3
23
2
9
1
24
Sortează după: Notă Cele mai noi Utilitate
Mulțumim pentru vot!
S
14 apr. 2017

O replica deplorabila la un pret piperat

Am cumparat acest pistol acum o luna, dar am apucat sa il testez abia azi. Timpul si inprejurarile nu mi-au permis sa il testez mai devreme. Din punct de vedere al aspectului, merita un 4/5. Problema cea mare a fost ca in momentul in care am bagat gaz prima data in el, valva deja scapa putin gaz. Cand am tras prima bila, a utilizat cam mult gaz pe degeaba. La a doua bila, deja mi-a eliminat tot gazul din incarcator. Am zis ca poate a fost cu ghinion, asa ca am incercat si a doua oara. Aceeasi chestie, ba chiar mai mult. La a doua incercare, a sarit si mansonul de cauciuc de la orificiul prin care intra gazul in camera de tragere. Am pus acel cauciuc la loc, apoi am zis ca a 3-a oara e cu noroc. A 3-a oara chiar a fost cu noroc, ca s-a blocat valva de tot si sta doar apasata. Bag gaz pe o parte si iese pe cealalta. In concluzie, pistolul e de neutilizat. Am avut zeci de replici, cumparate si facute de mine, dar o replica mai prost facuta decat acest pistol nu am intalnit. Ca intotdeauna, nota 10 pentru livrare si pentru comenzi, dar nota 0 pentru acest pistol. O dezamagire totala! Regret ca l-am cumparat. Raspuns Airsoft Cluj: Inainte de a scrie un astfel de review va rugam cititi manualul. Valva de evacuare e facuta astfel incat sa se blocheze pe deschis cand presiunea este mica in ea. Pentru a incarca din nou cu gaz trebuie s-o deblocati tragand de o mica parghie in jos (sub valva). Inainte de utilizare ungeti valva de evacuare cu ulei siliconic.
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
R
14 apr. 2017
Recomand acest produs

excelent

merita toti bani multumesc airsoft cluj
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
M
14 apr. 2017
Recomand acest produs

Perfecta pentru incepatori

Am comandat aceasta replica acum un an si jumatate si am tras in jur de 25-30.000 bile cu ea. Replica este numai buna pentru imbunatatiri DIY (AOE, shimming, MOSFET, baterie li-po, flat-hop si altele) ,ca piese aftermarket am inlocuit doar duza de aer si capul cilindrului. Perfecta pentru jucatori casual cat si pentru cei ce vor sa continue sa joace airsoft. Cat despre serviciile Airsoft-Cluj, nici un repros, poate sa deschida niste magazine prin tara.
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
W
14 apr. 2017
Recomand acest produs

P99

Inca nu este testat in teren dar de curiozitate am tras cateva bile cu el. Este super ok. Precizie buna distanta bilei este mai mult decat suficienta.
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
P
14 apr. 2017
Recomand acest produs

Super

Calitate
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
V
14 apr. 2017
Recomand acest produs

Super

Am un M4 de la CYMA. Se așează perfect în locasul lui.Merita schibat la cei care au din plastic.
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
C
13 apr. 2017
Recomand acest produs

Super Ok!

Vesta este mai mult decat ok, merg si incarcatoarele de AK47. Calitate ok,
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
C
13 apr. 2017
Recomand acest produs

O replica Ok

O replica ok, se simte bine in mana, umpic cam grea. Lemnul manerului are un mic joc, sper sa nu am surprize pe termen lung iar calitatea acestuia as spune ca-i undeva la 8 din 10. In rest arma ii ok din toate punctele de vedere iar blow back-ul ii super. Recomand!
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
A
13 apr. 2017
Recomand acest produs

Ușor plăcut surprins

Este o replica destul de buna stock. Are acuratețe buna cu bile de 0.30, este bine închegată . Un dezavantaj ar fi că vine cu trăgaci de plastic, dar cu toate acestea are un feeding foarte bun. Este o platforma excelentă pentru viitoare up grade-uri. Echipa airsoft Cluj este foare serioasă am comandat replica miercuri la ora 18 si am primit-o joi la ora 16...Jos pălăria!
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
P
13 apr. 2017

Tracer cod produs 2778 ACM

* Teava interioara nu este perfect centrata si se misca * Atunci cand il pornesti... ledul se aprinde intermitent chiar daca prin interiorul acestui tracer nu trece nici o bila, acest led merge non stop pana cand il opresti manual ceea ce nu este normal, el trebuie sa se aprinda dar daca prin interiorul tracerului trec bile. * Bateriile nu sunt incluse asa cum este specificat pe site.
A fost util acest review?
Adaugă comentariu
Introduceți caracterele
Anulează
/ 09 — Newsletter

Află toate noutățile

Abonează-te și primești instant:

  • 🎁 500 puncte de loialitate (15 lei) — dacă ai cont
  • 🎯 10 ținte airsoft PDF gata de printat

Acest formular este protejat de reCAPTCHA - se aplică Politica de confidențialitate Google și Termenii și condițiile.